Profitul Petrom în cădere liberă

Stelian Muscalu

Petrom, singurul producător de petrol şi gaze din România, a raportat în primul trimestru un profit net de 345 milioane lei, în scădere cu 68% comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar afacerile companiei au ajuns la 4,2 miliarde de lei, cu 19% mai mici faţa de primele trei luni din 2014.

Aşa sună ştirea pe care am citit-o în această dimineaţă. Cifrele ne arată că una dintre cele mai mari companii din România a început anul prost. Previzibil până la urmă, însă mi se pare că scăderea a fost totuşi prea bruscă.

Şi-mi amintesc cum era înfierat cu mânie proletară profitul din 2013 de 1 miliard de euro. Fără să vorbim despre investiţii şi fără să aducem în calcul taxele plătite statului. Că pe urmă, din marea căciulăguvernamentală, banii apucau pe căi nebănuite este o altă poveste.
Toată lumea hulea, şoferii se simţeau nedreptăţiţi crezând că pe banii lor a făcut așa mare profit compania austriacă. Ei bine domnilor şoferi stau şi mă întreb ce s-a întâmplat? Aţi cumpărat mai puţin? Aţi boicotat Petromul? Evident răspunsul este nu, fiindcă cererea pe acest segment este pre puţin elastică.

Aici este vorba de contextul mondial. Petrom a câştigat în 2013 din activitatea de exploatare. A simţit potenţialul, a investit aproape 20 de miliarde de euro în sonde după care a făcut profit. Nu vorbim aici de redevenţe. Aici incapacitatea statului de a trage cât mai mult din câştigurile companiei a fost discutată şi rediscutată.

Revenind însă la subiectul nostru. De unde vin banii? 

EBITUL în 2014 a fost de 3.932 mil lei pe upstream (activităţilede explorare şi exploatare) în timp ce pe downstream (benzinăriile)897 mil. de lei.

Răspunsul e simplu… nu din buzunarele şoferilor, sau şi mai bine spus doar o mică parte din buzunarele şoferilor. 

Nu vreau să laud activitatea Petrom, nici nu vreau să deplâng scăderea profiturilor. Singurul lucru pe care mi-l doresc este să conştientizăm faptul că succesul unei companii private, indiferent că se numeşte Petrom, Dacia-Renault, Continental, poate însemna bunăstarea noastră. Fiindcă banii acestor companii se întorc în investiţii care înseamnă salarii şi locuri de muncă. Toate se văd apoi în indicatorii macroeconomici.

Poate că pe unii nu-i interesează dacă Petrom face profit sau nu. Poate că șoferii care huleau s-ar bucura dacă Petrom ar da faliment. Dar e o mentalitate greșită. Când unei companii ca Petrom nu-i merge bine nu ne va merge nici nouă bine. 

În urma rezultatelor din primul trimestru Petrom a anunţat o reducere a investiţiilor cu 30%. Asta în condiţiile în care investiţiile OMV Petrom au totalizat anul trecut 6,23 miliarde lei, iar în 2013 circa 5,3 miliarde lei.

Iar România nu stă deloc bine la capitolul investiții. Nici guvernamentale nici private. 

Adaugați un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.