Am primit de la INS datele despre şomaj pe primul trimestru. Am făcut ochii ca melcul când le-am văzut. Da este vorba despre trimestrul ăla în care economia noastră duduia, întrecea întreaga zonă euro şi creştea peste previziunile celor mai optimişti analişti.
Ei bine, nu la fel de minunat s-a simţit şomajul care a crescut. 0,7% crestere trimestrul unu faţă de ultimul trimestru din 2014.
Am ajuns la un şomaj de 7,4% la sută, imens pentru o perioadă economică de creştere. Asta înseamnă ori că avem o creştere bolnavă, nesustenabilă cum spun economiştii în păsărească lor ori am avut o creştere bazată cumva pe alte principii decât cele obişnuite.
Vă reamintesc că vârful şomajului a fost atins în 2010 când a urcat la 8,1%. A fost anul de cumpănă, de profunde sacrificii şi restructurări. Apoi, tot în anii grei am avut un şomaj de 7,5%.
Să revenim însă la oile noastre. Aşadar creştere economică în paralel cu creştere a şomajului. E clar că trebuie rescrise cărţile de econimie. Hai să vedem ce a însemnat acea creştere de peste 4%. În zona de formare am avut o creştere a IT-ului un domeniu unde avem deficit de forţă de muncă. Dar, în paralel au crescut şi construcţiile care ar fi trebuit să absorbă oameni în câmpul muncii care evident să ducă la o scădere a şomajului şi nu la o creştere.
Am mai avut un lucru interesant, din zona de utilizare, consumul privat a urcat PIB-ul. Altfel spus au fost mai mulţi bani în piaţă. În teorie şi asta ar insemna o reducere a şomajului. Adică s-au creat locuri de muncă, au apărut noi salarii, ceea ce a dus la o creştere a consumului. Nu este aşa… din păcate.
La noi disponibilul financiar a urcat de pe urma creşterii salariului minim pe economie. Pentru patroni urcarea acestui venit minim înseamnă creşteri de fisclitate. Patronul trebuie să plătească mai mult la stat pentru un om care ii munceşte la fel. Fiindcă aceste creşteri salariale nu s-au dat pe o creştere a randamentului. Ceea ce înseamnă că planurile lui de a angaja noi oameni sunt puse în stand by căci fiscalitatea prea mare nu-i mai permite acest lucru.
Concluzia acestui paradox specific românesc este una pe cât de simplă pe atât de neplăcută. Cifrele mari care ne arată mersul bun al economiei ne-au cam indus în eroare. Şi poate că este momentrul ca cei care ne conduc să stimuleze crearea de noi locuri de muncă şi abia după aia să-şi dorească şi o creştere a consumului. Noile locuri de muncă sunt un indicator extrem de important peste ocean. El arată adevăratul puls al economiei, in funcţie de acest indicator se iau o serie de decizii extrem de importante. La noi este băgat sub preş, ca şi cum nu ar exista.
Later edit:
Se spune că cine nu cunoaște istoria riscă să o repete.
Domnul Tăriceanu, când a fost prim-ministru, a făcut exact aceleași greșeli care le face astăzi domnul Ponta. Ba ceva mai mult.
Domnul Tăriceanu a beneficiat de un climat economic senzațional. Atunci a pornit cu adevărat creditarea de către bănci și tot atunci au început să apară și multe investiții străine, atrase fiind de proaspăta noastră integrare în UE. Au fost munți de bani în economia românească și ne-am bătut joc (sau mai bine zis guvernul și-a bătut joc). Nu s-au făcut investiții, nu s-au creat locuri de muncă, nu s-a făcut nimic pentru o creștere sustenabilă a economiei.
Domnul Tăriceanu a mascat șomajul prin angajări masive la stat. A crescut enorm numărul bugetarilor, dar nu numărul doctorilor sau al profesorilor ci numărul tăietorilor de frunze la câini.
Nu cred că domnul Ponta nu știe ce s-a întâmplat acum 5-8 ani . Doar n-are memorie așa de scurtă. Cred că mai degrabă nu înțelege. Sau nu-i pasă.
