
Sărbătorim Earth Hour de fiecare dată în ultima sâmbătă din luna martie, care este foarte aproape de echinocțiu, astfel încât toate orașele au parte de întuneric în intervalul 20.30 – 21.30
Earth Hour a fost organizat pentru prima dată de către WWF-Australia în Sydney, pe 31 martie 2007. Peste 2.2 milioane de oameni și 2000 de sedii de companii din Sydney au stins luminile pentru o oră în acea seară, ca semn al conștientizării problemei schimbărilor climatice. Implicarea oamenilor de pe tot globul a făcut în doar câțiva ani ca Earth Hour să devină cel mai mare eveniment de mediu din istorie. La ediția 2014, peste 7000 de oraşe din peste 162 de țări au stins lumina de Earth Hour.
În România, Earth Hour se sărbătorește din anul 2009, fiind parte astfel din comunitatea globală de peste două miliarde de oameni. De la un început relativ timid de 9 orașe la prima ediție, Earth Hour a devenit o întrecere anuală în inițiative pozitive, o dată importantă în calendarul primăriilor, un gest simbolic replicat în casele oamenilor din întreaga țară și un eveniment popular în viața comunităților (de) mici și mari.
De asemenea, începând cu anul 2012, avem trei Capitale Earth Hour România care și-au câștigat acest titlu în urma participării la Competiția pentru Capitala Earth Hour – Bistrița, Timișoara și Satu Mare.
Mai multe detalii pe