Business

O aşteptare cu deznodământ neaşteptat?

Stelian Muscalu
A apărut azi o opinie a unui grup de economişti de la Keys Fin, care spun că reducerea TVA-ului la alimente de la 1 iunie o să fie un câştig în primul rând pentru marile magazine. Mai mult, spun economiştii, câştigul acestora la sfârşitul anului va ajunge la 15-20%. 

Asta înseamnă că nu vor scădea preţurile de la 1 iunie? Vor scădea, fiindcă toată lumea este cu ochii pe etichetele de produs. Însă teoria spune că imediat după ce refelectoarele media se vor fi stins, vor apărea costuri operaţionale „fireşti” care vor duce preţurile, încet, spre poziţia de unde au plecat.

Există două argumente pentru această teorie. Unul spune că atunci când TVA-ul a fost majorat la 24% mulţi comerciaţi şi-au asumat o parte din pierderi fără să le pună în cârca clienţilor iar acum ar cam vrea să recupereze acei bani.
Un alt argument ar fi că oricum din punct de vedere psihologic consumatorul va fi înclinat spre consum ştiind că preţurile vor fi mai mici. Iar consumul, cred economiştii, nu va fi afectat de creşterile ulterioare beneficiind cumva de legea inerţiei.

Rămâne de văzut cât din teorie se aplică în practică. Un lucru este cert, aceste lanţuri de magazine au crescut spectaculos chiar şi în perioada de criză financiară.(aveti cifrele mai jos)

Acum există o dispută dacă e bine ca această reducere a TVA-ului să se întoarcă la client sau să rămână în mediul de afaceri. Şi aici discuţia trebuie defalcată. Dacă vorbim de partea de distribuţie nu văd de ce banii ar trebui fie confiscaţi. Dacă vorbim de producţie, perspectiva unor investiţii, crearea de locuri de muncă ar putea lăsa deschisă o portiţă spre această discuţie. 

Top câştiguri 2009 – 2014 (partial)

Kaufland      31,3 mld lei
Metro           25,73 mld lei
Carrefour    22,89 mld lei
Selgros         17,53 mld lei
Lidl              10,49 mld lei
Auchan        10,29 mld lei
Mega Image  8,12 mld lei
Cora               8,07 mld lei
sursa: KeysFin
 

Adaugați un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.