Toată lumea vorbeşte zilele acestea despre incapacitatea de plată a Greciei. Aparent lucrurile sunt simple. Este acel moment în care statul nu-şi mai poate achita datoriile. Asta o ştim cu toţii că o auzim la tv, la radio şi cei care se încumetă să citească o mai văd prin ziare. Nimeni nu spune însă când se întâmplă punctual acest moment şi poate cel mai important ce urmează după el.
În primul rând incapacitatea de plată, sau falimentul unui stat, este o decizie UNILATERALĂ. Momentul este cel în care şeful sau premierul, funcţie de forma de guvernământ, iese în mod public şi anunţă că ţara nu mai are capacitatea să-şi achite datoriile. Bun, ce se întâmplă în continuare. Păi sunt 3 tipuri de incapacităţi de plată:
1- Înţelegerea voluntară de prelungire a creditelor – ceea ce înseamnă că reprezentanţii statului se asează la masă cu creditorii şi găsesc soluţii de reeşalonare a datoriilor. În loc să-şi plătească sumele restante în 10 ani spre exemplu se ajunge ca rambursarea să se întindă pe 20 de ani.
2-Incapacitate de plată parţială – cunoscută în limbajul economiştilor ca acel haircut. Este vorba despre o înţelegere de tăiere din suma totală de plată, ceea ce ar însemna o returnare a să spunem de 70% din suma datorată. M
3-Incapacitate de plată totală – aici creditorii pierd practic toţi banii. Este cel mai rar întâlnit scenariu
Cam asta se întâmplă în exterior, în relaţia cu creditorii.
Nici în interiorul ţării lucrurile nu sunt foarte bune. Din cauză că nu mai sunt bani, prima măsură este cea de impunere a unor restricţii de retragere a banilor din bănci. În Argentina de exemplu, când a intrat în incapacitate de plată, s-a impus un barem de 350 de dolari. În Grecia pragul a fost stabilit deja la 60 de euro şi se discută scăderea lui la 20. Marea problemă o reprezintă furnizarea de bunuri şi servicii care nu se va mai face pe datorie. Când spun datorie mă gândesc la instrumente financiare. Totul se va face cash… dar cum cash nu există nu se va mai face. Prin urmare la magazinul din colţ o sa dispară pâinea, laptele, uleiul şi toare cele.
Statul în încercarea de a-şi drămui banii va da oameni afară, deci va creşte şomajul şi odată cu el nemulţumirea întregii populaţii. Este posibil ca totul să degenereze în mişcări de stradă. Însă în timp lucrurile încep să-şi revină. Nemai fiind presate de datoriile externe economiile încep să crească, iar în câţiva ani de la declararea falimentului totul se întoarce la o oarecare normalitate.
Incapacitatea de plată nu este nici sfârşitul lumii şi nici bombă cu ceas aşa cum am tot auzit şi citit în ultimele luni. Cam toate statele au trecut prin starea asta inclusiv România în 1980. Singurele care au reuşit să evite de-a lungul timpului falimentul au fost SUA şi Marea Britanie.
"nemai"?